Oana Pellea

Ce minunatie! Ce om splendid! Si nu exagerez cu nimic, desi poate suna exagerat, venind fara sa o cunosc personal. Dar senzatia mea a fost ca cititind cartea, nu o descoperi pe ea (desi Doamne, ce om!), ci te redescoperi pe tine. Si asta - ce dar!
Ne temem in viata de zi cu zi de sentimente extreme, de bucurie sau durere, traim caldut, constant, odihnitor (desi ne plangem mereu de oboseala!). (daca as scrie in franceza as zice "on" ca sa nu zic "je"). Sau poate nu stim sa privim, sa ascultam? Nu avem aceleasi organe vitale? Sau poate nu vrem sa punem in ganduri articulate ceea ce simtim puternic (durere si neputinta cu fiecare pacient care ne bantuie noptile, uriasa bucurie cu o salvare, sperante sfasietoare pentru un vis - singurul care pare de fapt important peste tot ceea ce inseamna cotidian). Si poate e nevoie sa fii mai aproape de Dumnezeu, macar cu o treapta mai aproape, ca sa fii atat de binecuvantat cu sufletul acesta de om?
Mi-a facut mult bine cartea asta, avea dreptate Ioana Parvulescu atunci cand a spus asta. Deci exista astfel de oameni? si sigur ca sunt mai multi, nu e ea singura. Unde sunt?