Friday, November 06, 2009

Butonul PUF


Este butonul interfonului de la blocul nostru.
Mai este nevoie de vreun comentariu, printre hohote de ras si vesel si cu lacrimi?
:-)))))

Saturday, October 31, 2009

vasul cu pesti de la Nice


Vasul gasit in Vieux Nice, cu tot albastrul si veselia Mediteranei, cu florile astea care au toate culorile si veselia toamnei... de Bucuresti

Sunday, October 25, 2009

Seara Who’s your pumpkin? la Carturesti

Si desi eu stiu Who’s my pumpkin?, seara de la Gradina Verona nu era despre asta...

Iata cativa dovleci simpatici, si n-am o poza cu mine si Ilinca jurizandu-i - dar a fost haios! (mai putin cand a trebuit sa fugim dupa ce am dat 4 premii in loc de 1, dar lasand oricum o gramada de prichindei tristi...)


In schimb, nu recomandam castanele, fiindca desi bune, e nevoie de prea multa munca de decojit pentru o bucatica de miez...

Thursday, October 22, 2009

Wednesday, October 21, 2009

Lista de lucruri frumoase

Pentru ca nu am defel timp de mai mult (abia abia apuc sa le traiesc...) va scriu lista mea de lucruri faine din octombrie:
- Mediterana la 20 grade sub soare - ce culoare!
- Hermes Ambre Narguile - descoperiti...
- "Brocart de toamna" de Miyamoto - o bijuterie de carte
- zilele in care in Bucuresti e soare si sunt sub 20 de grade; aerul; cerul.
- nouga cu caise
- sa gatesc si sa manance altii :-) si sa citesc bloguri de gatit - ce relaxant in timpuri ca astea!
- balsamul Coccolino albastru

Saturday, October 03, 2009

blog Good Food

A aparut in sfarsit blog-ul Good Food http://goodfood.ro/
Asa incat in afara de Chez Mazilique si Easy Peasy (vezi blog-roll in dreapta) am si mai multa inspiratie internauta!
Fug sa cumpar revista!

Sunday, September 27, 2009

3 chestii faine!



De mult deja nu am mai scris, adica am reintrat in ritmul normal, in care abia avem timp sa mai respiram dupa munca, munca si iar munca (tot de 3 feluri si asta, cu pacienti, cu garzi, cu stiinta... sau chiar de mai multe, dar sa nu intram acum in detalii!)
Insa, acum avem 3 chestii noi de povestit, care ne-au placut si vrem sa le descopere si altii, prezentate aici in ordinea descoperirii:

1. (deja dupa incercare de 1 luna) Agenda rosie Moleskine pe 18 luni. E genial sa poti planifica ce ai de facut pana in decembrie 2010, de la programari la calatorii, de la congrese la vacante, de la aniversari la brunch-uri. Incape in geanta sau in buzunar, e vesela si practica. Un must!


2. Restaurantul Tirol de la Hotelul International din Sinaia: se mananca genial, fondue (cu branza sau bourguignonne, ori chiar de ciocolata), un rulou de pui excelent, strudel format din 3 prajituri mniam mniam, sau inghetata de branza alba cu sirop de coacaze. Doua persoane max 100 RON o masa buna si indestulatoare. Iar fondue-ul face atmosfera! (detalii practice la http://www.restaurant-tirol.ro/)

3. Volumul 3 din trilogia Millennium a lui Stieg Larsson. Alt gen decat primele doua, mai putin politist, mai mult spionaj, din cel care iti face pielea gaina la gandul cantitatii de manipulare care ne inconjoara (nu ca nu stiam...). 900 de pagini, le-am terminat in 2 zile (si 2 nopti). De citit toata trilogia, si de profitat de oferta 2+1 gratuit daca nu le aveti pe celelalte, la Carturesti.

Sunday, August 23, 2009

Si iata-ne din nou la munte!

De data asta la Rasnov; de fapt la o revedere draga, cu prietena mea din liceu si pustii ei super-simpatici, am retrait prin ochii lor copilaria alregand prin si pe langa cetatea Rasnov, mancand zmeura din pahar de plastic si jucand un fel de "cald-rece" numit "le mot misterieux".
Uite o poza (tot de sus!):

Sunday, August 16, 2009

Si iata-ne la munte!

Weekend de vara-toamna - am decis sa vedem muntele si sa ajungem la el pe alt drum decat faimosul DN1. Asa ca am luat-o pe la Targoviste. Am revazut Mogosoaia si Buftea, am fost la Curtea Domneasca si am urcat in Turnul Chindiei (nu mai fusesem cred din scoala primara!), si apoi am urcat pe un drum tare frumos, impadurit, bine asfaltat (mai putin o portiune de 1 km aproape de destinatie) catre Sinaia.
Unde ne-a prins o ploaie teribila! A tinut vreo ora, timp in care am baut doua cafele bune la Coffee&You sub hotelul Sinaia privind ploaia...

Si apoi, am decis sa mai facem ceva ce nu mai facusem de multi multi ani, de cand Sinaia a devenit locatia congresului de cardiologie de toamna, si nimic mai mult. Sa urca la Cota 1400 (cu masina ;-), si sa ne uitam la cer mai de-aproape, si la vaile de sub noi.

Si iata:

Sus erau aburi de ceata, jos se vedeau petece insorite, si la Cota am vazut o ursoaica si 2 ursuleti catarati pe un tomberon, imuni la latraturile cainilor si flash-urile aparatelor!



Friday, August 14, 2009

Ce si cum sunt blogger-ii? (si rudele lor de pe Facebook)

Vacanta asta petrecuta in buna parte lucrand la calculator mi-a deschis noi perspective asupra lumii virtuale. Am descoperit ca in lipsa mea s-au petrecut atat de multe lucruri pe aici... Si asta fara sa ajung in Second Life :-)

Ei bine, am redescoperit placerea de a scrie pe blog, si cu ocazia asta am descoperit o intreaga lume de bloggeri. Unii foarte faini, pe care ti-e drag sa ii citesti ca sa vezi: ce au mai facut ei, ce se mai intampla in lume prin ochii lor, ce locuri faine mai sunt de vazut cat e lumea asta de mare sau ce chestii bune se pot gati de catre doua maini dibace. Si altele si altele.

Si stateam ieri la stop (totusi traficul lent inca exista!) si ma gandeam: ce e si cu blogurile astea? De ce scriem pe bloguri? De ce ne place un blog?
Hai sa va dau raspunsurile gasite de mine pret de cateva stopuri, si astept sa ma mai destepte unul-altul dintre bloggerii cu state mai vechi: scrii pentru ca:
- ai ceva de spus lumii: vrei sa transmiti un mesaj cu impact social, vrei sa protestezi sau ai "insight stories" pe care vrei sa le faci cunoscute
- esti extrovertit, si vrei sa impartasesti si altora ceea ce ai putea sti doar tu: locuri, carti, poze, muzici, povesti. Eventual mai ai si oameni dragi in strainatate, cu care nu apuci sa te mailuiesti prea des si atunci afla si ei ce mai faci tu. (eu cred ca astia suntem noi :-)
- esti foarte priceput la ceva si vrei sa stie si altii sau sa ii ajuti si pe ei sa se priceapa (blogurile de fotografie, de gatit, de shopping)
- prin asta sau prin atceva vrei sa creezi un trend, sa fii o inspiratie (aici cred ca pe primul loc e The Sartorialist)

Cat despre Facebook, ce sa mai spun? si bune si rele.
Bune:
- iti regasesti prieteni de care nu mai stiai de tare mult timp, din liceu sau din facultate, care au copii, au trecut oceane dar nu s-au schimbat mai deloc. Te pui la curent cu viata lor.
- vezi poze, multe poze, si e un fel de "voyeurism" despre viata altora :-)
- faci teste care te ajuta sa te cunosti mai bine - hahaha!
Rele:
- ca orice retea virtuala de prieteni - e virtuala! Adica de fapt doar crezi ca interactionezi cu ei, dar adevarata interactiune e acolo, afara, si e sigur mai adevarata!
- te face sa pierzi timp - te plimbi din poza in poza si din prieten in prieten si nu te-ai mai satura...

Asa ca, in concluzie, abia astept sa se termine vacanta! (ei, hai, stiu ca exagerez) Ca sa interactionez iar cu lumea reala, si sa revin aici numai cand am ceva de aratat, de povestit!

Pana una alta, hai sa va arat ceva nostalgic (de la Memorialul Sziget):

Si ceva amuzant (de pe drumurile Bucovinei):


Si doua poze faine de la o biserica din Bucovina pe care nu multa lume o stie: Balinesti (stiu ca in Bucovina am fost anul trecut, dar cat de fain e sa vezi poze de acum un an!)

Wednesday, August 12, 2009

Deci si altii gandesc asa!

Cititi http://www.serbanhuidu.ro/2009/va-acuz-de-m-am-saturat-de-romania/
Si totusi, desi un om public (prin pozitia sa de prezentator TV) a scris-o, desi a declansat pana acum 584 de comentarii toate super pozitive, tot pe ciutaci si de elodii auzim la televizor, nimic de bun-simt, nimic pentru viitor...
Stiu ca fiecare dintre noi excelam in a ne crea bula noastra de frumos, si chiar reusim, dar e o bula, tare usor de spart exact de mitocanii din poveste...
Uf, sunt cam pesimista social azi!

Monday, August 10, 2009

pe fondul vestilor alarmiste (probabil realiste) pentru bugetari...

...va sugeram sa va pregatiti prin rasfaturi pe care s-ar putea sa nu ni le mai permitem in vremea recesiunii adevarate!
Ciocolateria (sau cioco-gelateria) Venchi de pe Calea Victoriei, inspre Piata Victoriei.
Inghetata de ciocolata amara, de ciocolata cu ardei iute, de caise cu bucatele de fructe sau de mure, de kiwi, si mai mult - isi schimba aromele din 2 in 2 zile!
Delicios!

despre o noua duminica

Cate lucruri diferite intr-un perimetru de 500 metri...

Targ de antichitati pe Kisselef - o idee faina sa ai un flea market acolo unde lumii ii place oricum sa se plimbe duminica. O renastere a ideii de Corso/Strasse, locul unde vezi ce palarie noua are Piscupeasca.

Noi am vazut:

- o floare ce dadea culoare zgarie-norilor din jur (asta nu era in targ!)


- o casa pe care nu am mai vazut-o nicioadata - o fi rasarit zilele astea din povestile lui Allende sau Byatt/Christabell LaMotte? Invelita in iedera si apasata parca de copaci, abia abia poti sa mai vezi ceva din ea, parasita cu geamurile sparte catre cer, desi e plasata splendid in Piata Victoriei chiar in stanga guvernului. Ce o fi cu casa asta? Inca o victima a modernizarii fortate a Bucurestiului viitorului? Astept sa citesc despre ea articolul dlui Pippidi in Dilema. Oricum, asta e tot ce am putut vedea:

Later edit: am aflat, este Casa Oromolu, situata in apropierea Guvernului, construita in 1823 si incendiata in februarie 2009 (din fericire a ars doar o incapere si casa pare puternica!). Pe lista exproprierilor solicitate de Ministerul Culturii alaturi de alte case sau monumente (cum ar fi Moara lui Asan).
Citand din articolul lui Andrei Pippidi din Dilema Veche (deja scrisese despre ea, trebuia sa ghicesc!): "Operă a lui Petre Antonescu, fruntaş al şcolii româneşti de arhitectură dintre cele două războaie, casa de la nr. 8 de pe bulevardul Aviatorilor trebuie păstrată ca imagine a unui stil de viaţă şi a esteticii unei epoci care nu se poate şterge din istoria noastră. Mişu Oromolu, care a locuit acolo între 1927 şi 1945, a fost un om ales, spirit studios, care a dovedit energie şi conştiinciozitate atît ca prefect (de Dolj în 1912-1913), cît şi ca guvernator al Băncii Naţionale (în anii 1922-1926). Alături de Titulescu, care-i era văr prin alianţă, şi de Take Ionescu, pe atunci şeful său politic, s-a străduit pentru intrarea României în lupta prin care s-a dobîndit Marea Unire. "

- un targ plin de de toate, dar in afara de clasicele vase argintate, bijuterii si ceasuri vechi, poze si ziare de inceput de secol (XX) - m-a intristat gandul ca cineva ar putea sa isi vanda pozele de familie, care spun atatea povesti, atatea vieti, nunti, reintalniri, calatorii (dar Ciprian mi-a spus ca singura explicatie ar fi ca sunt gasite in case dezafectate; ma tem ca oamenii sunt mai cinici decat atat, dar...), tablouri (falsurile pe care scria in colt Piliuta, Pacea, Grigore, Steurer, remarcabil tupeu!), ei bine in afara de clasicele acestea, iata aceasta margine de drum!



- scaune - scaunele? ar parea banal daca nu ar fi scaunele scorojite din curtea Muzeului de Geologie - ce cauta acolo? ce asteapta acolo?

Sunday, August 09, 2009

Oana Pellea

Ce minunatie! Ce om splendid! Si nu exagerez cu nimic, desi poate suna exagerat, venind fara sa o cunosc personal. Dar senzatia mea a fost ca cititind cartea, nu o descoperi pe ea (desi Doamne, ce om!), ci te redescoperi pe tine. Si asta - ce dar!
Ne temem in viata de zi cu zi de sentimente extreme, de bucurie sau durere, traim caldut, constant, odihnitor (desi ne plangem mereu de oboseala!). (daca as scrie in franceza as zice "on" ca sa nu zic "je"). Sau poate nu stim sa privim, sa ascultam? Nu avem aceleasi organe vitale? Sau poate nu vrem sa punem in ganduri articulate ceea ce simtim puternic (durere si neputinta cu fiecare pacient care ne bantuie noptile, uriasa bucurie cu o salvare, sperante sfasietoare pentru un vis - singurul care pare de fapt important peste tot ceea ce inseamna cotidian). Si poate e nevoie sa fii mai aproape de Dumnezeu, macar cu o treapta mai aproape, ca sa fii atat de binecuvantat cu sufletul acesta de om?
Mi-a facut mult bine cartea asta, avea dreptate Ioana Parvulescu atunci cand a spus asta. Deci exista astfel de oameni? si sigur ca sunt mai multi, nu e ea singura. Unde sunt?

Friday, August 07, 2009

It's never lupus!

Dedicatie speciala pentru Ciprian si toti fanii adevarati ai lui Dr.House, care, ca si noi, nu rateaza nici un episod de joia seara la ora 23 pe TVR1:



Ati observat noua mea pasiune pentru inserturi YouTube? O sa-mi treaca :-)

Thursday, August 06, 2009

pentru alta dimineata de vara...

Pentru ca zilele astea caldura e prea mare, serile sunt singurul moment cand poti respira, dar bucuriile sunt in fiecare lucru mic, plimbari cu mama, prieteni regasiti, promisiunile unor seri frumoase cu ei, culori si miros de iarba cosita, iata ceva cu adevarat frumos



Simtiti? poate fi si racoare la 40 de grade!

Tuesday, August 04, 2009

Monday, August 03, 2009

moda urbana si nu numai

In Bucuresti, e suficient sa te postezi la Piata Romana, Universitate, sau pe Kiseleff / in Herastrau in WE.

Si daca vrei sa compari cu ce se intampla la NY/Paris/Milano, atunci check:
- http://thesartorialist.blogspot.com/
- http://www.garancedore.fr/en/
Pentru Bucuresti, uneori la fel de galmour (uneori nu)
- http://www.streetascatwalk.ro
- http://urbnstyle.blogspot.com/

Gata, la munca...

Sunday, August 02, 2009

dimineata de vara

Si pentru ca nu numai searile, dar si diminetile pot fi faine vara in Bucuresti, lista de duminica este:
- Targul Mestesugarilor de pe Kiseleff: ceramica de Korond frumoasa (mai ales cea verde si albastra); ii, pietre semipretioase, mobila pictata si anticari; evident ca e si kitsch, dar e si fain. Un tata artist juca sah cu fiul lui de vreo 7-8 ani
- copiii vizitau Vara Cristalelor la Muzeul de Geologie. Noi nu. Un pic dezamagiti ca s-a inchis cafeneaua muzeului inainte sa profitam si noi de ea
- la Starbucks: lume lume, de toate varstele (doi domni la o masa, la alta un domn de vreo 70 de ani a baut un espresso; 4 prietene la o masa parca desprinse din Sex&the City; cupluri; laptopuri colorate; noi); deliciosul Strawberry&Creme Frapuccino (paharul Venti poate fi cam mare, dar Grande merita!)

- apoi carti bune (excelenta "Pasiune" de Byatt) si relaxare...

Saturday, August 01, 2009

vara in Bucuresti

Incredibil! In primele zile in care stiam ca urmeaza 3 saptamani de Bucuresti in fata calculatorului, pentru a scrie stiinta, a face stiinta, a sintetiza stiinta (how cool!), credeam ca ma va innebuni caldura si plictiseala!
Ei bine, lucrurile se arata cu totul altfel: abia vara Bucurestiul devine interesant, plin de viata normala, linistit in acelasi timp (traffic-wise), si plin de ... chestii! mai ales seara cand se face racoare si oricum te doare spatele de la atata stat la laptop!

De exemplu, ieri am descoperit Gradina Verona (in spate la Carturesti), cu stropitorile ei care te racoresc, si mai ales cu limonada Verona, botezata de noi mentolada, fiindca menta e cea care schimba tot gustul, si e absolut delicioasa!

Acu' 3 zile am descoperit cinema-ul de la MTR (puteti sa primit si programul prin newsletter daca va abonati la http://www.muzeultaranuluiroman.ro/. Am vazut un film frantuzesc "Comme une image" , un nou Agnes Jaoui si Jean-Pierre Bacri, cu toata atmosfera aceea intello interiorizata usor aroganta frantuzeasca.

Iar daca vreti sa mancati ceva bun ca si cum ati fi in vacanta la Bran-Moeciu sau in alte locuri umbroase, mergeti in WE la Targul Taranului (vezi detalii la http://www.muzeultaranuluiroman.ro/index.php?page=acasa&link=52) sa cumperi branza cu chimen, cu busuioc, cas afumat, miere, paine cu cartofi si chiar niste legume, plus un super serbet de lamaie sau de menta. Iar la iesire un buchet mare de orice fel de flori de la Piata de Flori Cosbuc de vis-a-vis!

Plus recomandam quiche-le cu spanac de la Chez Paul, iar ca hipercalorigen patiseria cu ciocolata si amande tot de acolo pe care ne-a adus-o Ilincuta sa ne ingrase!

Si tot asa...
Deci, traiasca vacanta de vara in Bucuresti!

Friday, July 24, 2009

Cheesecake mmmm!

Suntem mari fani cheesecake, le stim pe cele de la French Bakery, Starbucks, Chez Marie (probabil preferatul nostru acum), si felurite locuri din New York.

Dar (spune Ciprian) al meu e cel mai bun :-)
Iata-l:

Ce-i drept, cu Good Food poti gati orice si pare atat de simplu! Cu Good Food, Jamie Oliver si, mai nou, cu Mazilique (http://chez-mazilique.blogspot.com/).

si apoi subcarpatii dinspre sud...

Langa Horezu am stat la o pensiune cu nume predestinat pentru vacanta - "Moara Viselor". Intr-o camera mansardata, unde am vazut soarele dar si o furtuna cu fulgere in zori de zi, si ploaia rapaia cu ciuda pe acoperis.
Polovragi, cu maicutele tacute si in spate cu Cheile Oltetului, adanci cat un hau!

Iar Horezu plin, plin de flori de toate culorile, muscate galbene si mov, leandri, dalii, trandafiri...



Apoi Manastirea Bistrita, cu micile ei biserici din jur, si cu Cheile Bistritei, aurie si aici asa cum e si surata ei din Moldova, cascade si pietre argintii.

inca o vacanta de vis - Ardealul

Ce frumos! Nu ne place vara sa mergem prea departe, sa luam avioane , sa vizitam muzee, fiindca facem asta atat de des in restul anului, incat vara vrem sa fie pentru noi, pentru relaxare, pentru bucuriile mici si efortless…
Asa incat, daca vara trecuta am facut un fel de ocol al Romaniei in 3 saptamani (stiu ca n-am postat, shame on me), acum am stat pe marginea Carpatilor de-o parte si de alta a lor.
Mai intai, o saptamana la Nord de Fagaras, la Arpasel, la o pensiune tare faina, Pastravaria Albota. Verde, muscate rosii, cafeaua de dimineata cu muzica clasica si ochii spre munti, afine abia culese la micul dejun, si ce branza buna de-a casei… si pastravi in toate formele, deliciosi!

Si de aici plimbari catre centrul tarii (am trecut chiar la propriu prin buricul Romaniei, la Dealu Frumos), printre bisericile fortificate de la Rotbav, Biertan, Malancrav, Sighisoara

Sau la abatia cisterciana de la Carta, ce loc !

Sunday, July 12, 2009

America America!

Si asta pentru ca nu putem sa scriem doar New York New York, desi din cele doua orase pe care le-am vazut este clar ca NY este spuma.

Traieste, pulseaza, este verde, vesel, viu, magazinele te inspira, femeile seamana cu frantuzoaicele (si nu cu americancele tipice), strazile sunt din cele mai diverse, de la cele unde te apasa zgarie-nori din toate partile (dar cat farmec au unii dintre ei) pana la cele versi din Greenwich Village (adorabil, cu micile resto-uri de 5 mese, boutique-uri si case de caramida).

Asa ca, va dam topurile noastre din cele doua orase, New York si Washington (nu degeaba adoram sa calatorim cu ghidurile Top 10 de la Eyewitness).

TOP 10 New York

  1. Central Park - plimbari, carari, te pierzi, banci cu povesti de familie si prietenie, pavilioane, jogging si biciclete, trasuri si miros de cal, iazuri si turisti, si peste pomi se vad doar varfuri de zgarie-nori


  2. Greenwich Village - pomi, case mici, magazine chic, bistro-uri fermecatoare, si Magnolia Bakery (vezi mai jos...)
  3. Frick Collection (mai mult chiar decat Met, o bijuterie pusa in contextul casei pentru care a fost gandita colectia; un muzeu de neratat, daca de exemplu aveti timp doar pentru un muzeu)



  4. Metropolitan Museum + Roof garden (americanii au galerii de arta splendide, bogate in picturi europene, dar fascinanti si cativa din pictorii americani - Hopper, Sargent; iar aici un plus este al salilor cu sticlarie Tiffany si gradinile cu sculpturi; iar view-ul de pe Roof Garden este de neratat, asbolut breath-taking combinatia de verde si otel)

  5. Zabar’s (piata cu de toate de pe Broadway si coffee-shop-ul cu patiserie si salate bune din colt; de aici cana noastra giganta de cafea de acasa)


  6. Magnolia Bakery (prajituri delicioase, toate felurile de cheesecake, "cupcakes" care au fost si tortul de ziua mea :-); mai e si unul din locurile preferate ale lui Carrie din Sex & The City; exista mai multe in NY, dar v-o recomandam pe cea de pe Bleecker St din Greenwich Village)

  7. Fifth Avenue (cu taxiuri galbene, oameni grabiti la serviciu dimineata in flip-flopi, magazine geniale, care aici nu par banale nici cand sunt omniprezentele Zara si H&M, catedrale si zgarie-nori, Rockfeller Center si...

  8. Tiffany’s (spendidul bijutier care, desi se invecineaza cu Van Cleef & Arpel si e pe aceeasi strada cu Cartier, este mai NY decat oricare, de la cartea lui Capote la imaginea lui Audrey Hepburn luand micul dejun in fata vitrinei - vezi trailerul filmului la http://www.youtube.com/watch?v=urQVzgEO_w8, la cantecul lui Deep Blue Something cu acelasi nume) - si cheita mea de aur...

  9. Times Square - culoare, oameni de toate felurile, panouri de publicitate si panouri cu stiri, cantareti, predicatori nebuni, pasionati la coada la bilete de teatru, si treptele rosii de plastic tocmai bune de odihnit picioarele dupa o zi de mers prin Big Apple



  10. Uf, deja am ajuns la 10? Hai sa inghesuim aici magazinele de pe Maddison Avenue sau din Soho, atmosfera din zona bancara din sudul Manhattan-ului, magazinului mic si anacronic al pantofarului de pe Wall Street, atmosfera din magazinul Abercromb&Fitch de pe 5th Avenue unde e intuneric, se danseaza si aerul e plin cu parfum pulverizat non-stop, si poate tot ce n-am vazut...

Top 10 Washington D.C.

  1. Georgetown (este partea cu adevarat plina de farmec a orasului, restul fiind atat de office buidings, oameni in costume rigide si cu mers preocupat; in schimb in Georgetown totul e lejer, de la magazine la restaurante, de la culorile caselor la natura, si chiar pana la mersul oamenilor - e adevarat, mai multi turisti!)
  2. Old Ebbit (unul din cele mai vechi retsaurante din Washington, interior Art Nouveau, un delicios Crabcake - daca va e foame luati doua -, si un Lobster urias! preturi decente si unul din locurile unde se manaca bine intr-un oras pur american)
  3. National Gallery (muzeu al poporului, intrare libera si cateva tablouri superbe: mai multe Vermeer-uri, preferatul nostru, un DaVinci superb si, in afara de alte celebritati, un Carpaccio care merita pus aici; si o aripa moderna excelenta, construita de acelasi Pei care a facut piramidele de la Louvre, tocmai de aceea gasesti si aici o piramida; Matisse, Warhol)



  4. Natural History Museum (retraiesti copilaria si vizitele la Antipa cand te plimbi printre dinozauri, fluturi, roci, iar expozitia de bijuterii si diamante este spectaculoasa)

  5. Hotelul Lombardy (recomandam "highly", un hotel cu multa personalitate si mobile frumoase, elegant, la care daca ai noroc si se stie ca esti roman poti fi upgradat la un apartament urias, pozitie excelenta)
  6. Casa Alba (e totusi un simbol, si o stii din atatea filme de cand esti copil, si e simpatic sa descoperi ca intrarea principala nu e pe unde stim noi imaginea cu coloane

  7. Linia dreapta Capitoliu-Monumentul Washington-Lincoln Memorial impreuna cu reflecting pools dintre ele (monumental, gandit, dar oarecum rece)
  8. Union Station (o gara incredibil de frumoasa, cu tavan poleit cu aur, cu scari de fier in spirale, cu restaurante, o bijuterie; si totusi gara)
  9. Alexandria – Old Town (am auzit)

  10. In aprilie – ciresii infloriti de langa Jefferson Memorial, la 7 dimineata pana navalesc turistii (am auzit)